origini

legende

vampiri
sau..

aparitii
..

obiceiuri

|
|
VAMPIRII SUBIECTE DE CARTE SI FILM
Figura vampirului, aşa cum o cunoaştem
astăzi, este o invenţie de dată recentă, fiind opera lui
Bram Stoker, cel care īn 1897 a scris celebra carte
"Dracula", care a fost adaptată īn numeroase filme şi
care a constituit o sursă de inspiraţie pentru o
multitudine de alte cărţi.
 |
Chiar dacă se īndepărtează mult de realitate,
Stoker a reuşit să se impună cu cartea sa, prin intermediul a două
elemente, pe care a ştiut să le exploateze foarte bine. Īn primul rīnd,
a amplasat acţiunea īn munţii Transilvaniei, īntr-o regiune plină de
mister, inspirīndu-se din relatările despre vampirii din estul Europei
şi din folclorul ţigănesc, iar īn al doilea rīnd a reuşit să brodeze pe
marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare
credibilitate cărţii.Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era
caracteristică lui Vlad Ţepeş (faptul că-şi trăgea
duşmanii īn ţeapă nu era doar o legendă) şi care era
recunoscută ca atare de romāni, dar şi de istorie, şi a
transformat-o īn vampirism, lucru care nu este menţionat
īn nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al
Ţării Romāneşti. Ideea este că inovaţiile lui Stoker au
prins la public, fapt care i-au permis să creeze primul
vampir modern din istorie. Să nu uităm, īnsă, că această
carte a prins īn mod special la popoarele cu o mitologie
extrem de bogată şi cu o predilecţie extraordinară spre
legende. Prima ecranizare după "Dracula" a fost
realizată īn 1931, cu Bela Lugosi īn rolul principal,
după care au urmat zeci şi zeci de filme, fidele cărţii
sau, din contra, pline de elemente şi inovaţii
moderne. O contribuţie majoră la răspīndirea
legendelor despre vampiri a avut-o şi scriitoarea Anne
Rice, iar mai nou celebrul serial de televiziune "Buffy,
spaima vampirilor". Ultima realizare īn materie de
vampiri o constituie aşa-zisul exemplar psihic. Acest
vampir, de timp nou, posedă o energie psihică
extraordinară şi are puterea de a lăsa fără energie
orice altă persoană, fără ca aceasta să ştie efectiv ce
i se īntīmplă. Dar, bineīnţeles, şi acest vampir este
tot o invenţie a unor scriitori, chiar dacă unele
elemente constituiente pot fi īntīlnite şi īn legendele
despre vampiri din urmă cu 1.000 deani.
Copyright ©2004,
Dana&Ana Romania. Toate drepturile rezervate.
Site creat de Dana&Ana

|
|
realitate sau doar imaginatie?






|
|
|