Īn
secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins
īntreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenţa unor
vampiri, iar autorităţile ajunseseră chiar să deshumeze morţii, pentru
a-i identifica şi arde pe vampiri. Toată această nebunie a dus
chiar şi la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrări
care au inspirat multi scriitori si scenaristi .
Vampirii, oameni bolnavi?

Interesant este faptul că existenţa unor boli, destul de rare, a
contribuit īn mod substanţial la dezvoltarea legendelor despre vampiri
şi la īntărirea credinţei populare că aceste creaturi există cu
adevărat. Cea mai cunoscută boală este porfiria, care se
caracterizează printr-o neregularitate īn producerea īn sīnge a unui
pigment bogat īn fier. Oamenii care prezintă forme severe de porfirie
sīnt extrem de sensibili la lumină, au dureri abdominale şi pot suferi
chiar de un delir acut. Se spune că un posibil tratament īmpotriva
acestei boli l-ar reprezenta consumul regulat de sīnge, dar nu există
nici o probă īn acest sens. Unii bolnavi pot prezenta o īnroşire
accentuată a gurii şi a dinţilor. Boala este ereditară.O altă boală o reprezintă catalepsia, o condiţie
psihică specifică, asociată cu epilepsia, schizofrenia şi alte
dezordini care afectează sistemul nervos central. Īn timpul unei crize
de catalepsie, musculatura devine foarte rigidă, corpul se īntăreşte
accentuat, bătăile inimii scad, iar respiraţia devine tot mai īnceată.
Astăzi, medicii ştiu cum să trateze această boală, dar īn trecut
oamenii se luau după aparenţe, considerīndu-i pe bolnavi ca fiind
morţi şi chiar īngropīndu-i. Aşadar, nu este deloc de mirare că unii morţi
se ridicau din sicrie īn momentul īn care erau duşi la groapă,
alimentīnd īn acest fel legendele despre vampiri. |